Miniproiect filantropic la Ucea de Jos

30 martie 2012

În luna martie, în Parohia Ucea de Jos, judeţul Braşov, s-a desfăşurat miniproiectul filantropic „Suflet lângă suflet”, în cadrul Concursului naţional „Copilul învaţă iubirea lui Hristos”. O parte din elevii care participă săptămânal la catehezele de la biserică au vizitat persoane aflate în suferinţă şi au încercat să le readucă zâmbetul pe feţele chinuite de suferinţe. Dintre bolnavii parohiei, copiii s-au oprit la Ionuţ Purece, de 23 ani, paralizat din cauza meningitei, Virgil Bândescu, de 34 ani, imobilizat în urma unui accident, şi Cristian, de 11 ani, care se deplasează greu din cauza unei parapareze. Copiii au fost impresionaţi şi s-au arătat interesaţi de a-i ajuta mai mult pe cei bolnavi. În cadrul micilor ateliere organizate sub îndrumarea cadrelor didactice, copiii au confecţionat mărţişoare şi felicitări pe care le-au valorificat într-o expoziţie cu vânzare în incinta şcolii. Elevii au împodobit lumânări pentru noaptea Învierii, pe care le-au oferit spre vânzare creştinilor parohiei. Banii strânşi au fost folosiţi pentru cei trei bolnavi. Copiii vor continua acţiunile, ajutând şi alţi bolnavi. (Adriana Maier)

http://ziarullumina.ro

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în 2012. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s