Părintele Arsenie

Parintele-Arsenie-Boca-1

 

parintele Arsenie din Ucea

Mormântul părintelui Arsenie

(Sursa imagine: hermanvlad.wordpress.com)

Mărturiile ucenilor

Olimpia Fuciu

Parintele a fost si este un sfant intre noi. O femeie i-a spus: „Parinte, cand o fi la judecata, sa ne treci cu gramada”. Parintele a zis zambind: „ N-ai spus rau, mai”. A trecut de multe ori pe la noi prin sat. Unii il cunosteau, altii nu-l cunosteau, dar Parintele spunea: „Oamenii la voi sunt cam rai, dar totusi, fac milostenie multa si asta ii ajuta”.

Burs Maria

S-a dus un cetatean la Draganescu si Parintele Arsenie era pe schela, pictand. De cum l-a vazut pe Parintele, omul a strigat: „Parinte, eu am dreptate, dar tribunalul nu-mi da dreptate si mi-a luat mostenirea”. Parintele coboara repede de pe schela si-i spune: „Ma omule, daca oamenii iti fac dreptate, atunci Dumnezeu ce sa-ti mai faca?”. Si l-a calmat pe cel in cauza, incat a plecat omul linistit si foarte impacat, renuntand de buna voie la mostenire! Parintele a spus ca „este mai mare pacea ca dreptatea”.

Paraschiva Ciucea

Două femei au venit la Părintele Arsenie, la Drăgănescu. Dar, cum au apărut le-a şi întrebat Părintele: „Ce aveţi în bagaje?” şi a şi băgat mâna în traista lor. A scos o rudă de salam şi le-a mustrat că în Săptămâna Mare ele mâncau salam. A aruncat salamul la cei doi câini ai părintelui Bunescu, dar nici câinii nu au mâncat. Mârâiau şi se uitau la Părintele Arsenie.

Ioan Ghindea

Ion Ghindea tine minte vorbele acelea, mustind de primejdii, cuvant cu cuvant, pana la cele mai gingase intonatii: „Nu va mai trece multa vreme pana cand vor intra secera si ciocanul in tara si nu vor mai iesi aproape o jumatate de veac. Vi s-or lua pamanturile si veti lucra doua-trei familii cu cate-o vita. Viti duce si veti bea apa din parau si nu veti putea bea, caci apa va fi infectata si mirositoare. Se va termina acest razboi si cand va spune toata lumea pace!, pace!, atunci sfarsitul va fi aproape. Se va certa frate cu frate, se va ucide copil cu parinte, va veti duce la morminte sa spuneti mortilor: iesiti voi, ca intram noi. Cand n-or mai fi hotare intre tari, cand s-or inmulti religiile si oamenii vor avea libertatea de-a face ce voiesc, atunci va fi vremea sa va pregatiti de Judecata cea Mare…”.

Facea cat trei preoti canon…Cand altii se odihneau, el se ruga, cand altii mancau, el postea. Le citea calugarilor vrednicia. Si sa vedeti cum… Era vineri, era post, parintele Arsenie plecase de dimineata cu treburi. Pe la amiaza, a venit o femeie din Sibiu care avea un fecior frate la manastire. Si eu m-am bagat in vorba cu ea. O intreb: Da ce-ai in traista?. Iaca, i-am adus lu fecioru-miu niste papara cu carne, ca tare mai flamanzeste aicea, saracu… Seara se intoarce parintele Arsenie, ostenit – n-avea de unde sa stie de venirea femeii – si ia dintr-un ulcior o lingurita de miere. Asta a fost hrana lui intr-o zi. L-am vazut pe fratele acela tanar cum se uita la el, asa, parca putin vinovat. Si atunci parintele s-a intors spre dansul si i-a spus: Ce-i, a fost mai buna papara cu carne, nu-i asa?.”

Ion Ghindea tine minte ca pe 28 noiembrie 1989, ziua cand a murit parintele Arsenie Boca, afara era frig, o zi ploioasa si trista si se vorbea deja despre schimbarea regimului si despre o mare Revolutie. „Ne-am dus mai multi din sat la inmormantare, la Manastirea Prislop si dupa ce l-au ingropat pe parinte, am pus capul pe lespedea mormantului si am plans cu sughituri, in hohote, ca un copil. Nu trecuse o saptamana de cand fusesem la el. Cuvintele de atunci le tin ferecate in inima: Ioane, vremea mea a trecut. De acum inainte voi putea ajuta mai mult de acolo, de sus, decat de aici, de pe pamant…. Si asa a fost.” Parintele Arsenie Boca pare sa fi fost intr-adevar un monah harazit pentru vremuri grele, potrivnice bisericilor si marilor sfinti. Cat priveste prezicerea mortii sale, Ion Ghindea are uneori si o alta varianta: „Stau asa si ma gandesc ca poate parintele n-o fi vrut sa spuna ca voi muri chiar la 80 de ani. Da asa o fi socotit el, ca gandul asta al mortii o sa-mi deschida ochii, o sa ma intoarca la biserica si la milostenie. Omul care stie fix cand moare altfel gandeste decat cel care nu stie, care zice: Ei, oricum o sa mor, ca toata lumea. Cand stii ca moartea e aproape, incerci sa-ti inchei socotelile, sa faci toate lucrurile bune pe care nu le-ai facut in viata. M-am gandit foarte mult la un lucru: eu cred ca de fapt…nu exista frica de moarte. Frica de moarte este frica de Dumnezeu”. (Sursa: Formula As)

Gheorghe Morar

Înainte de anul 1978 lucram la combinatul chimic din oraşul Victoria şi, fiind căsătorit şi neavând copii, nu am primit locuinţă decât o cameră, în comun cu alţii la bucătărie. Pe timpul acela combinatul chimic de la Râmnicu-Vâlcea era în construcţie şi avea mare nevoie de oameni calificaţi pentru pornirea combinatului. O parte din muncitorii de la combinatul chimic Victoria s-au transferat la combinatul chimic Râmnicu-Vâlcea – printre aceştia am fost şi eu. Acolo am stat în jur de 9 ani. În aceşti ani am strâns bani şi am cumpărat casă în satul soţiei – Ucea de Sus. Înainte de a cumpăra casa în care locuim acum, m-am dus la părintele Arsenie şi l-am întrebat: Părinte, ce să fac, să cumpăr casa asta sau nu, fiindcă oamenii mă învaţă să nu o iau fiindcă oamenii care au locuit înainte au murit rău? Părintele mi-a zis: Ia-o mă, că omul sfinţeşte locul, tu nu ai treabă cu păcatele lor. La sfatul părintelui Arsenie am cumpărat casa.

După un an, îmbolnăvindu-se mama soţiei, ne-am transferat din nou la combinatul chimic din Victoria. La casa cumpărată, toate fiind stricate şi degradate, a fost nevoie de multe reparaţii şi, neavând bani, am fost nevoit să le fac treptat pe o perioadă mai lungă şi pe mai mulţi ani. Când făceam câte o reparaţie mai mare, mergeam la părintele Arsenie şi îi ceream sfatul. Când zicea „Fă-o, mă”, atunci orice problemă o socoteam ca şi făcută, atunci toate drumurile se deschideau şi nu întâmpinam obstacole.

Odată m-am dus la părintele Arsenie ca şi altă dată şi i-am cerut sfat pentru începerea lucrării pe care o aveam de făcut şi-mi zice: „Fă-o, mă, dar mai întâi cheamă preotul ca să facă o rugăciune în curte”. Am venit acasă, dar n-am chemat preotul după cum a zis părintele, ci am fost mulţumit doar că am fost la dânsul. De primăvara până toamna am căutat zidari şi nu am găsit. Venind toamna, mă miram de ce nu reuşesc deloc. Am stat şi m-am gândit şi mi-am adus aminte şi i-am spus soţiei că părintele a spus să chem preotul să facă rugăciune în curte şi noi n-am făcut. Şi m-am dus şi am chemat preotul şi am făcut rugăciune. Cum a ieşit preotul din curte, nu ştiu dacă a trecut o oră şi aud bătând cineva în poartă. Când m-am dus, erau doi zidari şi unul zice: Am auzit că aveţi nevoie de zidari la lucru. Chem soţia şi îi spun, după aceea întreb: Când puteţi veni? De mâine – şi cum au zis, de mâine, au venit la lucru şi au făcut lucrarea.

În jurul anului 1975 am planificat un circuit pe la mânăstiri. În traseul pe care l-am planificat am inclus şi mânăstirea Sihăstria dar şi satul Drăgănescu, pe la părintele Arsenie Boca. Am fost împreună cu fratele Florea. Când am ajuns la Sihăstria, am dorit să vorbim ceva şi cu vrednicul de pomenire părintele Cleopa. Într-o chilie, mai întâi a vorbit cu fratele Florea. Când am ajuns eu, m-am gândit să îl întreb pe părintele Cleopa dacă eu, fiind căsătorit, mă mai pot duce la mănăstire pentru călugărie, fiindcă mă gândeam ce rost mai are viaţa în lume dacă nu avem copii, şi întrebându-l mi-a răspuns: Sunt cinci motive când un soţ se poate despărţi de celălalt fără să păcătuiască:

1. Când celălalt păcătuieşte prin adulter

2. Când unul din soţi trece la sectari

3. Când unul din soţi moare, celălalt poate merge la călugărie

4. Când ambii soţi se hotărăsc să meargă la monahism

5. Când unul din soţi vrea să meargă la monahism şi celălalt este de acord.

A mea era ultima şansă şi pentru aceasta m-am hotărât să merg la călugărie.

Continuându-ne drumul până la Drăgănescu, ajungem la părintele Arsenie Boca; ne dă câte un scaun şi ne întreabă, pe rând, pentru care motive l-am căutat. Mai întâi l-a întrebat pe fratele Florea, care zice: Părinte, am venit să mai auzim vorbe bune de la dumneavoastră că rele auzim destule în lume. Părintele îl întreabă: Şi ce ziceţi, mă, când auziţi rele? Şi fratele Florea zice: Ce să zicem, că şi noi până ieri-alaltăieri, făceam la fel. Şi zice părintele: Nu aşa, mă, să nu ziceţi aşa, ci să ziceţi: Doamne iartă-i şi pe ei şi pe mine! După aceea părintele face o comparaţie şi zice: Mă, omul pe pământ este ca o larvă care o perioadă de timp umblă greoaie, stând în găoace un timp, iar după aceea devine fluture şi zboară frumos din floare în floare.

Mi se adresează mie şi mă întreabă şi pe mine pentru ce m-am dus şi răspund: Părinte, eu m-am hotărât să mă duc la mănăstire pentru călugărie. Şi-mi zice: La care mânăstire vrei să mergi, iar eu i-am spus că la mânăstirea Frăsinei. Apoi zice: Mă, dacă te duci acolo te mântuieşti; dar eşti căsătorit. Sunt, zic eu, şi-mi zice: Mă, de ce nu te-ai dus până nu te-ai căsătorit? Şi-mi zice: Vino cu soţia aici. M-am dus cu soţia şi când a venit părintele, soţia singură începe să-i spună: Uite, părinte, soţul vrea să meargă la mănăstire, dar eu nu sunt de acord. Atunci îmi spune părintele: Mă, te poţi mântui şi în lume, şi aşa am rămas cum a spus părintele Arsenie.

Eu la părintele Arsenie mergeam destul de des şi despre dânsul spuneam la toţi şi în toate părţile, aşa făceam şi la serviciu şi, cum se întâmplă în lume, oamenii nu cred la fel. Dar uite că s-a întâmplat odată, când m-am dus la părintele Arsenie, să fie acolo, la părintele, un coleg de serviciu. Venind acasă şi fiind întrebat ce părere are de părintele Arsenie, a spus: Când am ajuns în faţa lui nu am mai putut vorbi, m-am simţit dominat de o putere mare şi ce mi-a spus nu i-am putut spune nici soţiei şi nici vouă nu vă pot spune.

De multe ori mă rugau oamenii să-l întreb pe părintele de unele probleme de-ale lor. Aşa odată, un coleg de serviciu, fiind în relaţii rele cu soţia, mă roagă să-i spun părintelui Arsenie că soţia lui umblă cu farmece. Când ajung îi spun părintelui Arsenie ce mi-a spus şi-mi zice: Mă, spune-i că dacă este credincios, merge la biserică şi nu se abate de pe drumul cel bun, nici o sută de draci nu au ce-i face.

Altădată nişte femei din sat m-au rugat să-l întreb pe părintele Arsenie, dacă omul poate să-şi dea cât este în viaţă cele 40 de liturghii şi mi-a zis: Mă, dacă omul le dă cât trăieşte îl ajută Dumnezeu într-un fel, iar după moarte, dacă se dau, îl ajută altu fel.

Odată când m-am dus la Drăgănescu, biserica era plină de lume iar părintele Arsenie vorbea cu lumea, dar nu-i lua la rând, ci pe sărite, când cu unii, când cu alţii şi cu care vorbea după aceea le spunea să plece. După un timp văd că vine un om grăbit, pe care părintele îl aştepta, şi îi zice tare: Daţi-vă la o parte că uite vine Nicolae, zidarul nostru, care are multă treabă. Vorbeşte cu el şi după aceea zice: Cei din spate daţi ajutor la zidar, la schele şi ce mai trebuie. Eu, care eram în spate, imediat am dat ajutor şi s-a făcut schela pe care trebuia să lucreze zidarul, care era din Arpaşul de Jos. Lucrarea pe care părintele Arsenie dorea să o facă era să se astupe un geam la intrare în biserică, pe dreapta, şi pe locul acela să se picteze patriarhul României, ceea ce s-a şi făcut după aceea. Mie mi-a dat părintele un halat alb şi mi-a zis: Ia-l pe tine ca să nu se lege cineva de tine. Eu făceam mortar afară şi-l duceam zidarului care-şi vedea de treabă. În biserică era lume multă şi părintele vorbea cu ei, după cum am spus. După un timp, văd că vine un miliţian, cum se zicea atunci, foarte nervos şi, fiind câteva femei pe afară, se leagă de ele şi le întreabă la rând: tu de unde eşti? Din Lisa, lângă Făgăraş. Şi până aici nu aţi mai găsit nici un preot de veniţi aici? Vorbind cu femeile, eu mă gândeam: dacă ar şti părintele acum să iasă afară, ca să nu intre în biserică şi să vadă atâta lume şi eu cu ochii tot la uşi, văd că iese părintele Arsenie şi se duce drept în faţa lui fără să zică nimic şi se uită la el. Miliţianul începe să-i spună părintelui Arsenie: Uite ce am păţit, certându-mă cu nişte ţigani, aceştia-mi spun: „Domnule miliţian, aveţi noroc cu noi ţiganii, că dacă nu am fi noi nu ar mai fi nevoie de miliţie. Şi aşa de tare m-am supărat că-mi venea să-i împuşc pe toţi”. După aceea miliţianul a plecat şi ne-a lăsat în pace. Când a fost timpul mesei, părintele a trimis vorbă să mergem la masă la casa parohială. Zidarul s-a dus, dar eu nu m-am dus la masă. Eu am lucrat şi am fost foarte bucuros şi fericit că am putut face şi eu ceva la biserică, unde a pictat părintele Arsenie şi socoteam să am plată mai mare dacă nu merg la masă. Cunoscându-mi gândul, îmi zice de două ori: Lasă mă, că te ajut eu şi altu fel. Spre seară când treaba s-a terminat, părintele sta puţin rezemat de un pălănelşi o femeie vine la mine şi-mi zice: dacă ai ceva de vorbit cu părintele, du-te de vorbeşte că uite te aşteaptă. Mă duc la dânsul şi mă întreabă: Mă, de ce îţi lăcrimează ochiul? Şi îi răspund: mi-a sărit ceva din mortar în ochi. După aceea i-am spus părintelui Arsenie că un frate de-al meu s-a ocupat să bage gazul metan în locuinţa părintească, fiindcă noi suntem plecaţi şi n-are cine aduce lemne mamei. Unii îi aprobă cererea, iar alţii o taie de pe listă. Şi zice părintele Arsenie: Mă, la mamă-ta trebuie să bage gazul, mă. La mamă-ta trebuie să bage gazul. Prima grijă după ce am plecat de la părintele Arsenie din satul Drăgănescu de unde picta a fost să merg la un spital din Bucureşti ca să văd de ce îmi lăcrimează ochiul. În Bucureşti m-am dus la spitalul Colţea şi doctorul de gardă m-a consultat şi mi-a găsit o pietricică pe care mi-a arătat-o. M-a pansat şi am mai stat cu pansamentul ca o săptămână. Abia am aşteptat să ajung acasă şi să-i spun mamei ce mi-a spus părintele Arsenie, că şi-a dorit mult să bage gazul metan în locuinţa sa fiindcă noi eram toţi plecaţi şi avea nevoie mereu de lemne. După ce i-am spus s-a bucurat enorm de mult şi toţi le spunea că acum bagă gazul, ceeace s-a şi întâmplat, căci când spunea părintele Arsenie toate uşile se deschideau şi nu exista să mai fie obstacole.

Odată am avut un vis înfricoşat pentru păcatele mele şi în frica aceea am strigat: Ilie, ajută-mă şi în clipa când am strigat Ilie ajută-mă hidoşenia aceea a dispărut. Când m-am dus la părintele Arsenie la Drăgănescu i-am spus întâmplarea şi la care părintele Arsenie mi-a răspuns: Ilie nu este în vis, mă, este în realitate. După ce părintele a repetat de două ori că Ilie nu este în vis ci în realitate, eu am zis: am înţeles, părinte, şi nu a mai repetat şi a treia oară. Eu mi-am zis: Doamne cu cine stau eu de vorbă: cu sfântul Ilie pentru că însuşi a mărturisit că Ilie e în realitate. Am văzut în multe publicaţii dar şi la radio de multe ori când se pomeneşte numele părintelui Arsenie Boca se zice Sfântul din Ardeal. Eu însă cred că părintele Arsenie nu este sfântul din Ardeal şi nici al României, ci este sfântul lumii întregi. Părintele Arsenie a venit cu duhul lui Ilie şi al lui Ioan Botezătorul (de Sfântul Ioan Botezătorul, Evanghelia spune că vine cu Duhul lui Ilie) Deci printre aceşti doi sfinţi să-l găsim pe părintele Arsenie Boca. Eu nu scriu de la mine, ci ce a zis în realitate. Dacă mâine s-ar face canonizarea părintelui Arsenie, nimeni nu ar trebui să se mire. Ci ne mirăm mult cum de se întârzie canonizarea părintelui Arsenie.

Sfânt de talia părintelui Arsenie nu ştiu şi nici nu cred că am avut în ţara noastră. Niciodată nu m-am gândit eu, care sunt praf şi cenuşă, să scriu de părintele Arsenie care este sfântul lumii întregi. Părintele Arsenie Boca a făcut minuni în timpul vieţii pământeşti şi face şi astăzi. Cu cei care l-au cunoscut dar şi cu cei care nu l-au cunoscut şi au evlavie spre dânsul.

Altădată, când m-am dus la Drăgănescu, unde picta părintele Arsenie, a venit şi o femeie cu un băiat care, zicea ea, nu se însoară. Părintele se uită la el şi-l întreabă: Mă, de ce nu te însori? Tu nu vezi că şi păsările scot pui şi când sunt puii mari îi împinge jos din cuib pentru ca să zboare şi să-şi caute de mâncare… Aşa am văzut eu odată, a spus părintele Arsenie, un cuib de porumbei. Puii erau mari şi porumbeii i-au împins jos din cuib. Eu văzând întâmplarea, am zis: Mânca-te-ar mâţa – şi voi, porumbeii, sunteţi răi? Şi a şi venit mâţa şi a mâncat porumbelul care a împins puii jos. După aceea mi-a părut rău că am zis aşa.

Odată, când m-am dus la părintele Arsenie, la Drăgănescu, se uită la mine şi-mi zice: Mă, când te întorci acasă să faci o cerere în care să ceri să-ţi taie din salariu cu o treaptă (categorie, cum era). La început m-am cam împotrivit, dar după aceea m-am gândit să fac cum m-a învăţat, să văd ce se întâmplă. Am făcut cererea, care a ajuns la pilot (la clădirea administrativă), unde erau şi mulţi consăteni care lucrau acolo, a ajuns şi la şeful de secţie, care, nu numai că nu a aprobat-o, dar i-a produs o impresie foarte mare în sens pozitiv şi spunea la toţi că de când este el aşa ceva nu a mai pomenit, căci toţi doresc să-i crească salariul iar eu sa-l fac mai mic, mai ales că eu am scris acolo că nu merit salariul acela după munca mea, deşi eu lucram conştiincios şi eram apreciat la locul de muncă. Sfaturile părintelui niciodată nu dădeau greş.

Lui Rudi Lazăr, un credincios din satul Ucea de Sus, printre alte sfaturi, i-a dat şi sfatul acesta: Mă, Rudi, ai grijă de căruţă. El era cam bolnav, iar părintele numea trupul căruţă fiindcă poartă sufletul.

Odată când m-am dus la părintele Arsenie la Drăgănescu, m-am nimerit cu un student din Haţeg. Ne-a primit în casa parohială. Cum au început discuţiile, studentul întreabă: Părinte, am auzit că dumneavoastră deschideţi cartea? Eu am început puţin să râd fiindcă ştiam că nu există altul ca părintele Arsenie; în faţa lui erai ca o carte deschisă, în faţa dânsului nu te mai puteai ascunde, fiindcă ştia tot, şi trecutul şi viitorul şi cum te cheamă şi orice şi eram curios să aud ce-i răspunde la întrebare. Şi părintele răspunde: Mă, eu nu deschid cartea, mă, eu deschid mintea. Mai întâi studentul îi spune părintelui problemele lui, adică despre examene în special, căci zicea el, învaţă foarte bine, dar la examene nu mai ştie să răspundă. Părintele Arsenie îl învaţă cum să înveţe, cum să se odihnească şi multe altele şi făcând aşa, va reuşi. Ajungând şi la alte probleme, părintele i-a spus multe secrete de-ale lui, pe care numai el (studentul) le ştia şi zicea mirat: Dar de unde ştii, părinte? Mai ştiu şi eu câte ceva, răspundea părintele. Şi vorbind, iarăşi îi spunea ceva şi iar îl întreba: Dar de unde ştii, părinte? Şi aşa, de la o discuţie la alta, părintele ne descrie puţin copilăria, cum a învăţat pictura, cum a făcut pictura la Drăgănescu, de care părintele era mulţumit, iar eu, în timp ce părintele vorbea de pictura de la Drăgănescu, am zis în gândul meu: Şi biserica de la Ghelari este pictată frumos, iar părintele Arsenie mi-a cunoscut gândul şi a zis: Da, este pictată frumos biserica de la Ghelari, dar aceea este alt fel de pictură şi mi-a şi explicat. A mai spus părintele că a avut un prieten doctor şi odată i-a spus: Doctore, consultă-mă să văd cum stau cu inima. M-a consultat şi mi-a zis: n-ai voie să ridici mai mult de o căldare de apă. După aceea ne-a spus cum a fost la canalul Dunăre – Marea Neagră, unde a fost şi dânsul. A spus că acolo se ridicau şi transportau buşteni foarte grei, iar unii strigau din gură, dar de ridicat nu ridicau, iar povara cădea pe alţii s-o ducă. Şi eu întreb: Şi atunci cum rămâne cu căldarea de apă, nu a fost bun sfatul doctorului? Ba a fost bun, mă, dar Dumnezeu când are un plan cu cineva, îl ajută.

O femeie din Ucea de Sus mi-a spus că odată, când a fost ea la Drăgănescu, la părintele, era lume multă şi părintele le-a spus ca fiecare să se silească şi să ţină măcar una din cele 9 fericiri. O femeie îl întreabă pe părintele: Părinte, dumneavoastră pe care v-aţi ales-o? Eu mi-am ales: Fericiţi sunt făcătorii de pace. Dar cred că a zis aşa numai pentru că acea femeie era tot timpul pornită pe sfadă.

Un alt caz important s-a întâmplat când părintele Arsenie era la mânăstirea Sâmbăta. Chivuca din Săsciori, care făcea multă milostenie la mânăstirea Sâmbăta şi ducea: lapte, ouă, păsări, făină albă, mălai pentru mămăligă, fasole, ceapă, cartofi, grâu pentru colivă, ani şi ani de zile. În timp ce ducea la mânăstire de toate, ea mustra femeile care veneau de pe sate şi le zicea: „Tu, voi de ce nu aduceţi ca mine, că uite eu ce fac, vin cu traista plină. Voi de ce nu aduceţi şi voi” şi le mustra că nu aduc ca ea şi se lăuda tot timpul. Au venit însă bătrâneţile şi s-a pus la pat. Când s-a pus pe pat a început să pomenească pe cel rău (să drăcuiască). Tot satul şi toată lumea care o cunoştea se mira de schimbarea ei, s-a auzit şi la mănăstire la Sâmbăta şi se mirau şi preoţii. Atunci părintele Arsenie Boca s-a gândit să trimită trei călugări, ca să vadă ce-i acolo. Cum au intrat în casă a şi început să rostească: „Iar aţi venit să vă dau, nu v-am cărat o viaţă întreagă” şi multe altele. I-a trimis părintele Arsenie ca să o spovedească şi să o împărtăşească, dar nu s-au putut apropia de ea. S-au întors la părintele Arsenie şi i-au spus tot ce a găsit, acolo în faţa mânăstirii, la troiţă. Părintele s-a mirat mult de cele spuse. Călugării aşteptau un răspuns de la părintele Arsenie. Părintele s-a întristat şi a spus: Lăsaţi-mă, să văd ce-mi spune cerul, să iau legătura cu cerul. După puţin timp, părintele Arsenie vine. Cerul i-a spus părintelui Arsenie aşa: Nu i s-a luat în considerare toată munca şi milostenia pe care a făcut-o a fală de o viaţă întreagă. Duminica următoare părintele Arsenie a spus în predică toată istorioara cu Parascheva din Săsciori, de care lumea se mira tare mult.

Parascheva Florea din Ucea de Sus s-a dus la mânăstirea Prislop cu o noporojnă (prescure) pentru parastas şi pomenirea morţilor. S-au făcut rugăciunile de seară şi pomenirea morţilor. După aceea a ieşit din mănăstire şi era multă lume. Părintele Arsenie a ieşit afară, a stat de vorbă cu oamenii şi a zis către ei: Aici se va face un lac. Oamenii se uitau unii la alţii şi se gândeau cum să se facă lac că aici nu era apă. Părintele Arsenie a luat un băţ şi a început să frece pământul, apoi a dat cu băţul în pământ un timp şi pământul a început a se uda şi a mai dat puţin şi s-a adunat ca la un kg de apă. Şi părintele Arsenie a spus: Haideţi să ne ducem la culcare şi vedem până dimineaţă ce se întâmplă aici. Dimineaţa (Sâmbăta spre Duminica) a fost apă cum este şi astăzi, lacul plin. De atunci a rămas lacul de la mânăstirea Prislop.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s