Dr. Nicolae Cioran

Nicolae Cioran este doctor veterinar si locuieste in Ucea de Sus. Este renumit pentru conceperea unei inventii (Metoda si stimulator pentru
electropunctura), inregistrata la OSIM. El si-a aplicat propria inventie in
medicina umana, atat in tara, cat si in strainatate, prin intermediul Fundatiei
Cioran care ii apartine. Nicoale Cioran, medic veterinar, a fost declarat cetăţean de onoare al comunei Ucea pentru meritele sale în domeniul electropuncturii.

 Nicolae Cioran a crecut într-o familie de ţărani harnici de pe meleagurile judeţului Alba. Părinţii lui au fost consideraţi chiaburi în satul lor, Pianu, pentru că au avut o batoză, iar regimul de atunci i-a cocoşat de cote. Copiii, printre care şi Nicolae, n-au avut voie să se înscrie la şcoli aşa cum au făcut ceilalţi din sat. ,,Eram mic, abia puteam da cu sapa pe care mi-au făcut-o ai mei, dar mă luau în cîmp ca să avem cu ce plăti cotele. Îmi făcuseră o sapă mică şi uşoară să pot s-o car”. Aşa îşi aduce aminte Nicolae Cioran de anii copilăriei sale. Cu greu s-a făcut ucenic pe la Cugir, dat fiind la o şcoală profesională, apoi a muncit în fabrică. Iubea cărţile şi şcoala şi privea cu invidie spre copiii de vîrsta lui care deveniseră liceeni. A dat examen la cursurile liceale serale şi a fost admis deşi concurenţa era de 15 elevi pe un loc. ,,Am intrat într-o clasă de seral cu 35 de elevi. Cînd am terminat liceul, 33 dintre noi am devenit studenţi. Eram as la toate materiile, dar cel mai mult mi-au plăcut materiile mai deosebite. 

  M-am înscris la Facultatea de Medicină Veterinară din Cluj Napoca considerînd că îmi oferă posibilitatea de a studia un areal mai diferit în domeniul biologiei. Am intrat la facultate în 1966, iar în 1971 eram deja declarat medic veterinar. Nu mi s-a oferit un post conform diplomei, ci am fost repartizat la o fermă aici, în Ucea de Sus, pe un post oarecare. M-am prezentat la locul de muncă, dar nu m-am putut obişnui şi prin urmare mi-am cerut documentele de transfer. M-am izbit de regulamentele şi legile comuniste care mă transformau într-un muncitor necalificat dacă părăseam domeniul meu de activitate. Am trimis un memoriu lui Nicolae Ceauşescu pentru a scăpa de la ferma la care munceam, ameninţînd că-mi voi da foc diplomelor în faţa Comitetului Central. Eram hotărît să ajung la forurile europene pentru a obţine ceea ce vroiam. M-am trezit într-o zi cu Trofin, secretarul de partid pe judeţ. Cînd a aflat că vreau să-mi dau foc la diplomă în faţa CC, s-a învoit să-mi dea drumul de la fermă” povesteşte Nicolae Cioran. Cu toate acestea, a rămas cîţiva ani la acea fermă. Îşi petrecea timpul studiind chimiile scrise de marii profesori, cercetînd tezele care l-au pasionat încă din timpul facultăţii. ,,Mă duceam la pădure, mîncam un caş şi haleam cărţile de chimie. Aveam doar două posibilităţi, ori carte, ori crîşmă” spune Nicolae Cioran. M-am înscris la Academia de Ştiinţe Medicale din Bucureşti. ,,Aici, se întrunea comisia formată din 10 academicieni din două în două luni pentru a analiza tezele studenţilor. Eu am depus teza mea la care am studiat foarte mult. Am fost notat cu 10 de fiecare membru al comisiei. În data de 21 decembrie 1979 am fost selectat cu teza depusă şi am fost singurul dintre cei 16 candidaţi. Eu am studiat încă de pe băncile facultăţii potenţialul de membrană în bolile reumatice. Era o pasiune a mea. Apoi mi-am construit aparatul ce emite impulsuri electrice de frecvenţă joasă şi pe care l-am brevetat ceva mai tîrziu” a mai spus Cioran.

  În societatea comunistă era foarte greu să desfăşori vreo activitate privată, indiferent de domeniul de activitate, fără să deţii o autorizaţie eliberată de instituţiile avizate ale statului. În regimul comunist nimic nu trecea neobservat şi neverificat de oamenii partidului. Nici activitatea medicală practicată de Nicolae Cioran în satul în care se stabilise nu se putea desfăşura fără acordul expres al structurilor comuniste de la toate nivelurile. Prin urmare, cînd i s-a dus vestea că vindecă fără medicamente şi că este căutat de oameni de pretutindeni, Ucea de Sus a devenit locaţia cea mai căutată de autorităţile vremii. ,,Dacă într-o zi nu apăreau la poartă, a doua zi cu siguranţă veneau două comisii” spune doctorul Cioran. Atunci s-a gîndit că pentru aparatul confecţionat care da rezultate fără echivoc şi implicit pentru munca sa trebuie să obţină avizele legale. La acea vreme era un curaj nemaipomenit, mai ales că nu exista vreun caz similiar în ţară. Trebuia să obţină libera practică pentru activitatea medicală de la ministere şi un brevet de invenţie pentru metoda de tratament şi pentru aparat. A fost o cale lungă şi dificilă, dar doctorul Nicolae Cioran nu era omul care să se dea bătut sau să se lase intimidat. În anul 1979 şi-a văzut visul împlinit. Avea primul cabinet privat din ţară şi dreptul de practică în medicina umană. Lista afecţiunilor care îşi găseau vindecarea prin metoda Cioran era foarte lungă şi diversificată. ,,Epilepsie, enurezis nocturn, encefalopatie infantilă, hepatită cronică, ciroză uscată, ulcer gastric, rinită alergică, astm bronşic, impotenţă sexuală, sterilitate ovariană, reumatism poliarticular cronic, diabet, insomnii, miopii, hipermetropii, otită medie, sindromul Dawn, sindrom Rett, afecţiuni neuropsihice etc.“ De atunci a început totul. Zi de zi, fără întrerupere, aparatul doctorului Cioran era în funcţiune şi intervenea în metabolismul pacienţilor reglîndu-le energiile la nivelul organelor interne şi ale ţesuturilor pînă acestea puteau fi declarate ameliorate şi vindecate.

  ,,Sînt 40 de ani de muncă în folosul pacienţilor. Au fost în cabinetul meu, în tot acest răstimp un milion de pacienţi de pretutindeni. Un medic în spital poate lucra atîtea suflete în 200 de ani de activitate. Dar la mine aşa a fost. Era aici lume peste lume. Zilnic îmi solicitau serviciile, mai ales vara, şi 1000 de oameni, dar reuşeam să tratez între 200 şi 300, pe restul îi reprogramam. Pe toţi îi tratam cu acelaşi interes, pe scaun toţi aveau acelaşi regim, fie el ministru sau cioban. Curtea era plină, iar maşinile erau parcate pe toate străzile din sat. Ajunsese ca oamenii să aştepte să le vină rîndul cîte 3-4 ore fiecare. Stăteau aşezaţi în curte şi pe şapte rînduri. Atîţia veneau la tratament. Stam pe scaun în faţa lor ore în şir, de dimineaţa pînă noaptea tîrziu. Nu plecam să dorm pînă nu-i terminam pe toţi cei care aşteptau la rînd. Pe timpul verii, lucram în zilele de luni, miercuri şi vineri cîte 18 ore pe zi. Dacă încheiam programul la orele 1.00-2.00 din noapte nu aveam cum să lucrez şi în ziua următoare pentru că nu rezistam. În zilele libere plecam la cîmp, la pădure, mă recream. Atîţia ani de muncă, pe acest scaun, nu aveam cum să rezist. De aceea sînt acum aşa mai bolnăvicios. N-am avut niciodată concediu, nu ştiu ce este un concediu. Şi dacă plecam undeva, aparatul îl luam cu mine şi lucram. Am fost învăţat să muncesc toată viaţa. Păi fără muncă nu se poate, trăieşti degeaba” spune doctorul Cioran.

 În anii în care pacienţii veneau ca la Mecca la Ucea de Sus, satul a cunoscut cea mai mare dezvoltare. Pacienţii necesitau cazare şi îşi căutau gazde la familiile din sat sau la hotelul din Victoria. ,,Erau maşini în sat şi oameni străini, mult mai mulţi decît eram noi localnicii. Ne-au ajutat mult cei care veneau la doctorul Cioran. Satul s-a dezvoltat foarte mult” a spus un sătean. Ucea de Sus a fost primul sat din ţară care a avut telefon cu prefix. Era prin anii ‘86-’87. În celelalte sate exista la acea vreme telefon cu manivelă, comandat de la centrala comunelor. ,,Eu aveam telefon, dar cu manivelă. Suna non stop. Atunci am solicitat să se introducă telefon cu prefix ca să putem comunica mai uşor cu lumea. Mi-a fost aprobată solicitarea depusă direct la Minister, şi a beneficiat tot satul” povesteşte doctorul Nicolae Cioran. În acei ani, a beneficiat în urma activităţii doctorului Cioran satul Ucea de Sus căruia i-au crescut veniturile simţitor, IRTA, CFR, Telefonia. Pacienţii erau din toate categoriile sociale, dar cei mai mulţi erau din elitele ţării. Şi pentru ca ţara să beneficieze de valută, activitatea medicului Cioran a fost promovată în străinătate. ,,Mi-au trimis, la ordinul Elenei Ceauşescu, televiziunea, ziarele să facă reportaje. Eu n-am prea fost de acord cu publicitatea, că asta presupunea şi mai mulţi pacienţi, iar eu eram deja suprasolicitat. A fost un reportaj în Flacăra. După acel reportaj, cred că am avut 20.000 de suflete în 10 zile, români şi străini. Cei mai mulţi au venit din Germania. Ajunsesem să am o clientelă foarte numeroasă din Germania. După 1990, mergeam cîte o lună pe an în Germania unde făceam tratamente. Timp de 18 ani am fost medicul celor de acolo. Prin 1983 a venit Alexandru Mironov să facă un reportaj pentru revista ştiinţifică. L-am refuzat. Dar după un an, a fost trimis din nou să facă acel material publicitar. I-a spus atunci Elena Ceauşescu: n-am timp acum de vorbă, dar îţi spun atît: valută, valută, valută. A filmat şase ore aici şi a făcut filmul. Într-adevăr am adus valută pentru ei. I-am întrebat pe nişte pacienţi din Munchen de unde au aflat de mine. Mi-au spus că în centrul oraşului este un poster mare cu mine şi aşa au ajuns la Ucea. Munca mea a fost transformată într-o maşină de făcut valută. Cînd a venit un general de securitate odată la tratament mi-a şi spus: tu aduci valută în ţară cît nu aducem noi, toţi, de la Securitate” relatează doctorul Cioran.

Au trecut prin cabinetul lui Nicoalae Cioran comandanţii Securităţii, ai Miliţiei, generali, medici, academicieni, miniştri, profesori, avocaţi, artişti, toată spuma ţării, după cum o numeşte doctorul Cioran. Devenise, după ce rezultatele au fost făcute publice, medicul celor mai importante personalităţi ale vremii. ,,Şeful Securităţii, Iulian Vlad şi-a adus soţia s-o tratez. L-am făcut şi pe ministrul de externe care avea o discopatie urîtă. L-am vindecat la Bucureşti, în vila Irinei Loghin de pe Kisseleff. În acea vreme lucram la Spitalul nr. 9 de Neuropsihiatrie din Bucureşti, acum Spitalul Clinic de Psihiatrie Prof. Dr. Al. Obregia. Am tratat doi profesori de la Elias, soţ şi soţie, care s-au ocupat vreme de o jumătate de an de Irina Loghin. Aceştia au trimis-o la mine. Irina Loghin avea o stare de leşin dar fără pierderea cunoştinţei atunci cînd urca pe scenă, de la emoţii. Nu şi-a găsit tratamentul, dar nici cauza acelor stări. Nu s-a mai urcat pe scenă vreun an pentru că picase la un spectacol la Bacău. Lumea zicea că e beată pe scenă. Venise la mine cu o valiză de fişe medicale obţinute în SUA, mi-a luat o jumătate de zi să le analizez. Era un sindrom hepatoencefalic, nu se oxigena creierul.
M-am ocupat de ea, i-am reparat enzimele şi s-a vindecat. A probat starea de sănătate susţinînd spectacole la Victoria, Făgăraş, Braşov şi Sibiu. Avea emoţii, dar n-a mai picat. Mi-a făcut, drept mulţumire, un cîntec pe care voia să-l cînte în spectacole, dar am refuzat. Tot Ministerul de Interne a venit la tratamente la mine. Cînd am lucrat în spitalul din Bucureşti toţi au profitat că eram acolo şi au venit la tratament. L-am tratat şi pe cel care l-a înlocuit pe Pacepa de ciroză” relatează doctorul cu un milion de pacienţi.

La doctorul Nicolae Cioran, diagnosticarea pacientului este una de tip clasic. După 40 de ani de experienţă, doctorul Cioran şi-a stabilit anumite repere de care ţine cont în stabilirea diagnosticului pentru bolnavi. De cum priveşte pe cineva ştie ce suferinţe are. I se pare ciudat că oamenii par surprinşi că le spune exact ce le-au stabilit anumite analize făcute în clinici renumite. ,,În primul rînd este anamneza. Discuţia cu bolnavul este importantă, apoi îi privesc irisul unde se vede totul. Stările organismului se pot citi în iris. Sînt semne pe care le-am decelat în timp, prin muncă. Aceste lucruri nu le-am citit niciunde. De exemplu, hepatita are un anumit semn în iris. Unii vin cu documente medicale, analize, le mai bag şi pe acelea în seamă. O audiogramă o analizez că îmi arată nivelul auzului. La o analiză la ochi iar mă uit. Mă bazez pe ceea ce ştiu. În plus iau în calcul comunitatea din care provine pacientul. Spre exemplu, nemţii au anumite caractere. Este mult de discutat la acest aspect, dar nu vreau să par un panaceu. Concret, transfer energiile, fac o compensare sau decompensare a energiilor la nivel de organe şi ţesuturi. Unii o fac cu palmele, la Reiki, eu o fac cu aparatul. În funcţie de afecţiune este şi durata unei şedinţe. La ochi durează cam un minut. La spate, lucrez pe nervii rahidieni. Ce fac eu pe coloană este o microoperaţie, dar nu cu bisturiul. Coloana se schimbă ca poziţie în funcţie de diferiţi factori, ştrangulînd nervul. Prin vibraţie, cu aparatul, şocuri electrice, impulsuri, trenuri de impulsuri, readuc nervul la loc. Medicul taie pentru a readuce nervul la loc. Eu privesc corpul uman ca pe un tablou de circuite electronice, ca un sistem de relee, dar aici nervii sînt cei care traversează circuitul. Există şi o implicare spirituală, îl iau pe om în aura mea, îl lucrez după care îl fac material, cu aparatul care îmi dă şansa deosebită de a măsura totul. Pare incredibil, dar în realitate este atît de simplu, pentru mine” a mai spus Cioran.

Epilepsia este maladia care este vindecată la cabinetul Cioran. Zeci de mii de cazuri au fost rezovate aici. Copii cu dizabilităţi, copii în cărucioare au fost cu zecile poate sutele de mii. Curtea doctorului Cioran era mereu plină de cărucioare ale copiilor cu dizabilităţi. Toţi au fost rezolvaţi, în timp mai scurt sau mai lung. Mulţi dintre ei şi acum îl vizitează pe cel care le-a oferit o viaţă normală. Sindromul Dawn a fost rezolvat cu aparatul cu impulsuri electrice. ,,Odată a fost adusă o fetiţă de cinci ani din Brad. A venit vreme de cinci ani şi s-a vindecat. A făcut apoi liceul, s-a măritat. Precum a fost ea, au venit foarte multe cazuri. Pe timpuri ţineam evidenţele tuturor cazurilor pe care le aveam. Saci întregi de registre. Aşa erau directivele, îmi cerea Academia unde trimiteam rapoarte periodic. Eu n-am avut niciodată secetară sau asistentă, lucram singur. Dar am avut norocul ca printre pacienţi să fie întotdeauna oameni cu şcoală pe care-i puneam să scrie în registre, să răspundă la telefon. Aşa economiseam timpul şi puteam să lucrez mai mulţi pacienţi” mai spune doctorul Cioran. Cele mai multe cazuri rezolvate au fost cele oftalmologice, sute pe zi. ,,Venise odată un profesor de la Timişoara care suferea de o sinuzită cumplită. S-a cazat la hotelul din Victoria şi venea zilnic la cabinet. Într-o zi îmi spune că atunci cînd iese afară din hotel îl apucă o ameţeală şi cade. Nu mi-am dat seama ce poate să aibă. L-am întrebat care-i este programul zilnic, ce face în fiecare moment cînd iese din casă. Surprins de detaliile pe care i le cer, s-a învoit să-mi relateze. La ieşirea din casă îşi punea ochelarii. I-am luat ochelarii şi l-am trimis prin curte să verific dacă mai are ameţeli. Nu mai avea. Mi-am dat seama că vindecîndu-i sinuzita, i-am reparat şi vederea. De atunci n-a mai purtat acei ochelari” povesteşte medicul.

 Cu toate că era doctorul la care apelau toţi mai marii partidului comunist şi ai instituţiilor statului de la nivel central, judeţean, local, n-a fost scutit de verificările dure ale regimului. ,,Zilnic aveam pe cap cîte o comisie. M-au băgat şi la legea ilicitului. A venit o comisie numeroasă şi au început să caute, să scotocească toate colţurile casei. Au numărat tot, de la haine, la bibelouri, tot. Pacienţii îmi aduceau şi cadouri, alimente, ţigări, de toate. Pe vremea aceea nu existau, ca acum, lăzi frigorifice, frigidere, dar eu aveam, primisem de la străini. Toţi care erau în curte foloseau lada aceea pentru produsele lor. Puneau etichete şi aşa se păstrau bine. Oficialii cînd veneau la tratament îşi aduceau de toate, dar eu dam şi oamenilor de rînd din ele. Au stat vreo trei săptămîni să controleze, să numere, pentru a vedea dacă am cîştiguri nelegale. N-au găsit în plus nimic. Scăpasem şi de data aceea. Dar veneau mereu. Îmi amintesc ce a păţit doctorul de la Timişoara, Boici. L-au arestat şi l-au închis. Şi el era renumit pentru unguentele lui şi pentru medicamentul Boicil. L-a scăpat din închisoare Adrian Păunescu după ce făcuse un reportaj în Flacăra în care explica importanţa activităţii lui medicale. Voiau să procedeze similar şi cu mine. Numai că n-au ţinut cont că activitatea mea a fost o sursă bună a relaţiilor de tot felul. Dacă am cîştigat ceva de pe acest cabinet au fost relaţiile. Funcţiona acel lanţ al slăbiciunilor, care bătea orice lege sau regulament. Cred că asta m-a ţinut în viaţă şi în activitate. Veniseră odată cei de la Fisc, voiau să-i împrăştie pe oamenii care erau în număr foarte mare. Chiar atunci era la tratament ministrul de finanţe. Le-am spus că la hotel la Victoria se află ministrul lor. Abia atunci au plecat şi au lăsat oamenii în pace” a mai spus Cioran.

Aghiotantul lui Nicolae Ceauşescu, mîna dreaptă a preşedintelui, un general, a venit la doctorul Cioran. Avea soţia, şi ea general de contrainformaţii, bolnavă grav. A stat la hotelul din Victoria sub pază. Doctorul Boici de la Timişoara n-a reuşit s-o vindece. ,,Au venit la mine. Am vindecat-o, dar de atunci mi-am făcut o pilă mare care de multe ori m-a salvat. Aveam pe zi şi 30 de telenovele, pe care le ascultam şi pe care le ştiu şi acum în amănunt. Erau mulţi oameni încît de multe ori ieşeam în curte la ei şi le spuneam: oameni buni, nu mai pot, peste trei luni vă mai primesc. Aşa mulţi erau şi aşa extenuat eram eu. Îmi aduc aminte mai mult cazurile din regimul comunist că mi-au rămas bine întipărite în memorie, au fost mai spectaculoase şi le-am trăit intens. Nu vreau să fiu incorect şi de aceea spun că pe lîngă toţi acei oameni cu funcţii mari, am trăit şi eu bine. Nu m-am îmbogăţit, am avut tot ce mi-a trebuit, la un nivem mediu, pot spune că am trăit decent în comparaţie cu marea majoritate. Într-o zi se postase în uşa cabinetului un om voinic. Fără să ţină cont de mulţime, a intrat, a venit la mine şi mi-a întins un bilet. Era de la Emil Măgureanu, cu care, spunea el, erau prieteni de familie. Era un general şi avea fata bolnavă de epilepsie, iar ministrul îl trimisese la Ucea. Fetiţa lui avea epilepsie grand-mall, fusese în clinici din SUA, dar fără rezultat. I-am sfătuit să se cazeze în sat, la preşedintele de CAP care avea toate condiţiile, pentru că voiau să stea la cabana din munte. I-am dat acel sfat pentru a folosi din alimentele pe care i le aduceau subalternii şi pentru mulţimea din curte. Au stat două săptămîni la tratament, iar din fericire şi pentru fată, dar şi pentru mine, am vindecat-o. Îmi aduc aminte cum mi-a zis aghiotantul lui Ceauşescu, prin ‘78: «Spune-mi doctore, mişcă cineva să-ţi facă rău pe aici? Praf îl fac, dacă încearcă»” îşi aminteşte doctorul Cioran.

  Cu certitudine, generalul şi-a respectat promisiunea făcută doctorului Cioran, de a-l sprijini în cazul reclamaţiilor. Avusese parte de astfel de situaţii pentru că mai ales colegii de breaslă îl invidiau. ,,Avusesem odată o reclamaţie semnată de 18 medici din Victoria, Făgăraş, Braşov. Ajunsese pînă sus la minister şi la Securitate. Am avut emoţii atunci pentru că era uşor să fii legat, aşa cum a păţit doctorul Boici. M-au ajutat şi am scăpat. Pe unii dintre cei care mi-au făcut acea reclamaţie i-am vindecat peste ani. Unuia i-am şi spus despre isprava lui veche. Era să facă infarct, nu ştia că eu aflasem. La ceilalţi nu le-am mai spus nimic. Mi-am respectat toţi pacienţii, indiferent de situaţie. Venise odată, în stare foarte gravă, legumă pot spune, şeful Catedrei de Rezistenţa Materialelor de la Facultatea de Construcţii din Timişoara. Avea un frate colonel de Securitate, cel care l-a adus, pe braţe. Avusese un accident vascular. Le-am spus să nu-l mai aducă pentru că n-am ce să-i fac în starea aceea gravă. Bărbatul înţelegea ce vorbim, dar nu mergea, nu vorbea, era grav. L-am auzit deodată că se forţează să scoată sunete, în semn că el nu pleacă, vine la tratament. A venit în fiecare zi de program. Într-o zi îl văd singur în uşa cabinetului. Cu un mers forţat, ca de raţă, a venit spre mine: «Bună ziua, doctore». De atunci am lucrat cu el, iar nu peste mult timp şi-a reluat locul de la catedră. Un caz similar a fost al familiei Stînea din Făgăraş, omul s-a ridicat de pe patul în care era imobilizat şi şi-a reluat serviciul. Am avut pe acest scaun mitropoliţi, feţe înalte bisericeşti. L-am vindecat pe episcopul Iosif al Rîmnicului şi Argeşului. De la Sibiu la Braşov toţi avocaţii, directorii de întreprinderi, medici, şefi ai Securităţii, Miliţiei, profesori au venit la mine. Aceştia, deşi aveau posibilităţi, nu voiau spitale, operaţii, tratamente. Era mai simplu aşa” îşi aminteşte doctorul Cioran.

  Ore în şir să stai lîngă doctorul şi omul Cioran nu te plictiseşti. Cu mare plăcere îşi deapănă amintirile adunate în timp, dar acum le spune detaşat, chiar glumind, fără emoţiile pe care le-a trăit atunci. ,,Pot spune, acum, că norocul meu a fost că nu l-am tratat pe Ceauşescu. Dacă ajungeam să-l văd, aveam deja sentinţa scrisă. Nimeni dintre cei care l-au tratat n-a scăpat. Erau omorîţi pentru a nu spune lumii despre el. Cred că aşa a vrut Dumnezeu, să pot să-i ajut pe oameni cu ceea ce ştiu” mai spune doctorul Cioran. De pe urma invenţiei înregistrate la OSIM n-a primit niciodată nimic. Prin lege, în regimul comunist, invenţia era preluată automat de stat. ,,Brevetul obţinut de mine prevedea expres să cesionez totul în favoarea Institutului de Neurologie şi Psihiatrie Bucureşti. Drept urmare, actul de inventator este la mine, iar brevetul este la Institut pentru că titularul, conform legii, trebuia să fie o unitate socialistă. După ‘90 însă şi dacă se putea obţine ceva, n-au mai fost bani, cel puţin aşa mi s-a spus de la OSIM. Şi uite aşa, eu cu munca, ei cu favorurile!” spune dezamăgit doctorul Cioran. Felul de a fi al doctorului Cioran este cu totul deosebit, ştie să îmbine informaţiile utile cu poveşti care să-ţi transmită o stare de bine şi de încredere. A fost, poate, şansa pacienţilor de a se vindeca pentru că speranţa era, în cabinetul doctorului Cioran, unul dintre cele mai tari atuuri. ,,I-am apărat pe oameni în faţa activiştilor de partid. Venise odată unul care voia să îmi închidă activitatea. L-am luat, l-am dus în curte şi i-am arătat zecile de cărucioare cu copii care aşteptau să-i tratez. A renunţat atunci, dar au venit alţii şi alţii. Dar n-au reuşit să stopeze activitatea” spune doctorul. Impresionantă a fost însă apariţia secretarului de partid de la judeţ, una numită Cebuc. ,,Cînd venea femeia asta, intra în curte, nici nu băga în seamă mulţimea care-şi aştepta rîndul şi intra direct pe scaun: am venit doctore, zicea pe un ton de superioritate. Într-o zi era un inginer de la Tractorul la coadă, pe bancă, chiar lîngă intarea din cabinet: domnule doctor, uite-o şi pe asta. Era femeie de serviciu şi mătura vestiarele noastre de la Tractorul şi acum este mare. Vai de noi unde am ajuns! Cam aşa era lumea atunci. Dar au existat şi oameni cu funcţii, dar de omenie. Cei slab pregătiţi se comportau precum Cebuc” îşi aminteşte doctorul Cioran, făcînd prin exemple o caracterizare realistă a regimului de atunci. Dar, în acelaşi timp, susţine cu convingere că ,,azi, este mult mai rău decît atunci. Era pe vremuri o corectitudine, care acum nu mai există” De multe ori era întrebat de şefii de la partid de ce este uneori retras şi nemulţumit: ce-ţi lipseşte, doctore, îi spuneau aceştia. Avea întotdeauna pregătit un singur răspuns: libertatea.

 După 1990 situaţia s-a schimbat. A dobîndit libertatea pe care o aştepta de peste două decenii, pentru că munca era aceeaşi, iar numărul pacienţilor la fel de mare. A reuşit să plece din ţară şi să ajute şi bolnavii din străinătate. Cel mai mult a stat prin Germania. ,,Numai în Berlin n-am fost, în rest în toată Germania am avut pacienţi. Primarul dintr-un oraş din Germania, Ulm, mi-a oferit, acum şase ani, un milion de euro pe an să fiu medic la el în oraş. Am refuzat pentru că vîrsta şi starea mea de sănătate nu-mi mai permit o activitate aşa intensă. Am lucrat într-un spital din Munchen. Nu mi-a plăcut acolo pentru că medicii sînt nişte roboţi şi depind de aparate. Pun diagnostice pe bandă rulantă în funcţie de ceea ce le arată aparatele. Chiar i-am întrebat, dacă se defectează vreun aparat şi greşesc diagnosticul, ce fac? Repar aparatul şi o iau de la capăt, mi-au spus. Păi la mine nu e aşa, şi acest mod de a lucra îmi dă siguranţă pentru viaţa pacientului. Păi lucrăm cu oameni, nu cu aparate. Am avut pacienţi şi la Roma, pe şeful Curţii de Conturi de acolo. Am fost plătit bine, cu venitul obţinut am ridicat casa fiului meu de la Cluj. Sînt medicul de familie pentru un miliardar din Germania, dar şi pentru unii din ţară. Am legat adevărate prietenii cu fel şi fel de oamenii. Pot spune că aşa am ajuns să fiu nănaş de 15 ori, la Tîrgovişte, Paşcani, Bucureşti, Sibiu, Făgăraş, Miercurea Ciuc, Victoria, şi în sat la mine. Îmi amintesc un caz spectaculos. Fiul unui mare om de afaceri din Cluj avusese accident grav pentru că rulase cu peste 200 km/oră şi avea o maşină tare, cadou de majorat. Era la pat, imobilizat, iar familia cheltuia 1500 euro/zi, în Germania, să-l ţină în viaţă. Au ţinut-o aşa 40 de zile şi n-au văzut nicio amelioarare. Am reuşit să-l ridic din pat cu tratamentul meu. Multe cazuri grave am avut” mai spune doctorul Cioran.

Doctorul Cioran locuieşte singur, după moartea soţiei sale, în 1997. Copiii lui s-au stabilit la distanţă, la Cluj şi la Vatra Dornei, unul medic, iar celălalt farmacist. Au studiat acelaşi domeniu, medicina, şi au demonstrat, la fel ca şi tatăl lor, că sînt cei mai buni. Doctorul Cioran vorbeşte cu mulţumire şi satisfacţie despre fiii lui şi nu ratează nicio ocazie să spună şi altora experienţele familiei sale. ,,Fiul meu cel mare care este medic generalist la Cluj a învăţat tot ceea ce ştiu eu. A fost un student foarte bun, numai de 10. Nu aplică deocamdată metoda mea de vindecare pentru că, spune el, e tînăr şi vrea să se mai plimbe. Muncind într-un cabinet ca al meu s-au terminat plimbările. Şi 10 ore pe zi trebuie să stai lîngă aparat. Oricînd poate lucra însă în locul meu şi acest lucru mă bucură foarte tare” explică doctorul Cioran.

Activitatea doctorului Cioran de-a lungul anilor a fost recunoscută de autorităţile locale postdecembriste. Primăria şi Consiliul Local din Pianu, satul său natal, i-au conferit doctorului Cioran diploma de excelenţă pentru întreaga activitate în folosul comunităţii, în iulie 2008. Pe aceleaşi considerente, Consiliul Local Ucea şi Primăria Ucea i-au recunoscut meritele de cetăţean de onoare doctorului Nicolae Cioran, titlul fiindu-i oferit într-un cadru festiv la sfîrşitul anului trecut. Numele doctorului Nicolae Cioran apare şi în Dicţionarul inventatorilor români contemporani, editat la Cluj Napoca. Prin anul 1980, profesorul universitar Victor Ciobanu, devenit ulterior ministrul Sănătăţii, i-a oferit un post de conferenţiar la Facultatea de Medicină. Refuzul doctorului Cioran a fost categoric, spunîndu-i viitorului ministru: „N-am făcut şi nu fac decît ce vreau eu”. Pacienţii au fost însă cei care i-au recunoscut cu adevărat meritele. Părinţii unui copil din Cîmpulung Muscel, milionari la vremea aceea, pe care l-a vindecat de o gravă otită, i-au oferit o Dacie.

 Doctorul Nicolae Cioran şi-a ghidat viaţa după un crez simplu, dar cu implicaţii profunde. ,,Toată viaţa mea se contopeşte cu credinţa ortodoxă şi alinarea suferinţelor semenilor mei”. I-a plăcut viaţa şi tot ceea ce este frumos la ea. Este un pasionat al fotbalului, mai ales al echipei Steaua şi, în trecut, al Universităţii Cluj. Nu-l lasă indiferent nici Barcelona, pe care a iubit-o cel mai mult. Cînd se deschide subiectul fotbal, doctorul Cioran vorbeşte ore în şir, enumeră fotbalişti, perioadele de glorie ale echipelor, scorurile, este o plăcere să-l asculţi. O altă pasiune este muzica. Are un talent nativ în interpretarea de cîntece populare sau piese renumite din muzica clasică. Cu vocea sa inegalabilă, interpretează cu uşurinţă piesele clasice în italiană, germană şi română. ,,Cîntăreţii Gheorghe Turda, Tiberiu Ceia sau Florica Ungur au fost învinşii mei la concursurile de folclor” spune cu modestie doctorul Cioran. A impresionat cu vocea sa clienţii unui hotel de cinci stele din Germania cînd a interpretat zece piese de muzică clasică, la invitaţia patronului, un pacient al lui.

  Pacienţii doctorului Cioran, indiferent de studii, rang, funcţii, erau primiţi în acelaşi cabinet, pe acelaşi scaun aşezat lîngă aparatul care ticăie. O cameră simplă precum sînt mai toate de la sat, cu laviţe şi suport pentru găleata plină cu apă din fîntînă. Între toate aceste obiecte rustice, o canapea din piele îmbie oamenii să se aşeze pentru a-şi aştepta rîndul. Este tot timpul plină de oameni. Însă în curte nu mai este forfota anilor trecuţi, cînd doctorul Cioran era în putere şi nu era bolnav. Pacienţii sînt programaţi cu grijă pentru a nu aştepta la coadă, în intervalul 14.00 şi 16.00, zilnic. O privire aruncată în curtea doctorului îţi demonstrează că în cei 40 de ani de activitate n-a fost preocupat, în mod deosebit, de partea materială. Are o casă care este şi acum în construcţie şi locuieşte în camerele vechi ale familiei. Şi-a aranjat copiii, o dorinţă a fiecărui părinte, iar pentru el s-a mulţumit cu strictul necsar. Pe pereţii cabinetului sînt afişate planşe mari cu organele interne, muşchii, nervii, aparatele organismului uman. Asta pentru a-i lămuri pe pacienţii care vor să ştie detalii despre starea lor de sănătate.

http://www.monitorfg.ro

 dr. Cioran Nicolae

Telefon: 0722.883.183

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s