Ceata de Feciori

Ceata de Feciori reprezintă o tradiție recunoscută în zona Făgărașului ce este prezentă în majoritatea satelor. În jurul acestui obiceiul gravitează viața socială a satului în preajma sărbătorilor de Iarnă.

Ceata de Feciori se formează în ajunul zilei de Sfântul Nicolae (în seara zilei de 5 decembrie), și durează până în seara zilei de Sfântul Ioan Botezătorul(7 ianuarie). În acest interval, Ceata este responsabilă de organizarea diverselor activități de divertisment pentru tineretul satului, și nu numai: jocurile, balurile, diverse mese festive, etc. Toate aceste activități au reguli bine stabilite și un calendar strict.

Ierarhia cetei de feciori:

  • Primarul (conducatorul cetei)
  • Vicele (loctiitorul primarului)
  • Crasmarul
  • Cetasi

Primarul Cetei este ales prin vot de către feciorii neînsurați din sat. La vot nu pot participa copiii (cei cu vârsta sub 18 ani) și nici cei care sunt căsătoriți. Alegerea reprezintă, pe lângă o mare onoare, și o mare responsabilitate. Acesta trebuie să vegheze la respectarea regulilor, trebuie să gospodăreasca banii precum și existența Cetei la Gazdă, și să organizeze și să coordoneze în general orice activitate.

Vicele este loctiitorul primarului si este responsabil cu divertismentul. Acesta trebuie sa joace fetele în ziua de Ajunul Crăciunului, la colindat.

Crasmarul este responsabil cu organizarea meselor pentru cetasi si cu asigurarea bauturii pentru cetasi si invitati.

Cetasii ajuta la buna organizare a activitatilor aferente.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s